As planta un cais in gradina sufletului meu,
sa-l pot mangaia, cand sunt ratacita,
sa ma infasor in parfumul sau, cand sunt necajita,
sa-i gust fructele perfecte, sa pot fi fericita.
Ar fi insula mea inmiresmata, linistita, ideala,
unde as putea fi eu insami fara sa ma tem.
Umbra mi-ar proteja pielea prea alba,
fara a elimina soarele din preajma mea.
Frunzele mi-ar oxigena si mi-ar parfuma aerul,
fara pretentii financiare.
Fructele mi-ar bucura ochii cu optimismul lor ideal,
mi-ar gadila papilele cu aroma delicata,
si mi le-ar alinta cu gustul dulce-acrisor.
Nu pot, pentru ca-mi doresc un copac perfect,
iar pamantul gradinii mele este cam arid pentru el.
As putea sa plantez un cais oarecare,
Si sa-l ingrijesc cu dragoste, pana ajunge in echilibru cu sufletul meu.
Nu stiu insa daca eforturile mele de a-l transforma,
vor fi benefice pentru sufletul acelui pom,
caci paradisul meu ar putea fi iadul sau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu